ASRO
ASFOCH
Pagina principala
Documente ASFOCH
Autorizare ASFOCH
Firme autorizate
Stiri
Galeria de imagini
Cursuri de hornari
Cosuri profesionale
Cautare
Contact

Termoconsult

Teracota

AdOne

Image
Stiri
ASFOCH – România – membra ESCHFOE (Federatia Europeana a Maestrilor Cosari)
În perioada 18-22 august s-a desfășurat la Montreux – Elveția Conferința Federației Europene a Maeștrilor Coșari (ESCHFOE), la care au participat 71 reprezentanți din 21 de țări. Deoarece din ESCHFOE face parte și Asociația Națională a Coșarilor din Statele Unite ale Americii, Federația europeană poate fi considerată o federație mondială a coșarilor.

Pe ordinea de zi a Conferinței s-a aflat și admiterea ASFOCH (Asociația hornarilor, constructorilor de coșuri de fum și șeminee) ca membru cu drepturi depline în ESCHFOE. În 2009, cu ocazia Zilelor tehnice ESCHFOE care au avut loc la Muelbach – Germania, delegația României a depus cererea de admitere în ESCHFOE și a fost primită ca membru asociat. Conform statutului ESCHFOE, admiterea unui nou membru (cu drepturi depline) poate fi hotărâtă doar la Conferința ESCHFOE, care se organizează din 2 în 2 ani.
Cu această ocazie, împreună cu România au mai fost admise în Federație: ANFUS – Italia, Serbia și Turcia.

Descarcati stirea in format PDF
Citeste mai departe...
 
CURS DE PUNERE IN OPERA SEMINEE

ImageIn perioada 17-19 septembrie 2010, ASFOCH organizeaza in colaborare cu MOL SRL Craiova, in Slatina pe 17.09.2010 si Craiova pe 18-19.09.2010, un curs intensiv de 3 zile - punere in opera seminee avand drept tema "Proceduri de dimensionare, intretinere , notiuni generale privind tehnologia de punere in opera a unui semineu si racordarea acestuia la cosul de fum".

Numarul locurilor disponibile este limitat la 20.

Cursurile sunt destinate exclusiv membrilor ASFOCH.

Pentru mai multe detalii, va rugam sa ne contactati la telefon 0744.394363  sau pe e-mail la  Aceasta adresa e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina.

Descarcati formularul de inscriere

 
Intalnirea Mondiala a Cosarilor MALESCO 2010

ImageMembrii  interesati pentru a face deplasarea la Intalnirea Mondiala a Cosarilor MALESCO  ( Italia ) in perioada 3-6 septembrie 2010 sunt rugati sa contacteze pana cel tarziu pe 15 august:

- Mircea BALSOIANU, telefon : 0745.767.313

                     Sau

- Viorel ALEXE, telefon : 0722.925.310   

 
ZIUA COSARULUI 2010 - prima editie

Image

ASFOCH are bucuria de a va invita sa participati, împreuna cu familia, la prima editie a ZILEI COSARULUI DIN ROMANIA, care va avea loc în data de 29 mai 2010 (de la ora 9:30).
Întâlnirea cu prietenii, schimburile de idei cu ceilalti profesionisti din domeniu, muzica, antrenul, posibilitatea achizitionarii de amintiri va vor asigura, speram, un placut sfârsit de saptamâna.
Nu ratati prilejul de a putea afirma cu mândrie, peste ani (10, 20, 30 ...), în ultimul week-end al lunii mai, ca sunteti un “veteran” care a participat si la editia inaugurala a ZILEI COSARULUI.
Locul de desfasurare a reuniunii este terasa restaurantului Gliga din Reghin, str. Pandurilor nr. 120.
Muzica si dansul sunt gratuite!

Consiliul Director al ASFOCH va asteapta cu drag!

 

 
CURS DE HORNARI - editia a VIII-a, mai 2010
ImageCea de a opta editie a cursurilor de hornari se va desfasura la Reghin, in perioada 7 - 9 mai 2010, in incinta Gimnaziului "Mirona" din str. Pandurilor nr. 120.

Numarul locurilor disponibile este limitat la 20.

Cursurile sunt destinate exclusiv hornarilor din structurile membre ASFOCH.

Pentru mai multe detalii, va rugam sa ne contactati la telefon 0745-767313 sau pe e-mail la  Aceasta adresa e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina.  . Aceasta adresa e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina.

Descarcati formularul de inscriere

 
Curs de montaj cosuri de fum Schiedel

 Firma Schiedel Sisteme de Cosuri SRL organizeaza un curs pentru montajul sistemelor de cosuri de fum prefabricate Schiedel.
·         Data: 13 aprilie 2010
·         Locul de desfasurare a cursului: loc. Bod Colonie, str.Fabricii nr. 5, jud.Brasov
·         Programul de desfasurare: 10.00 – 16.00
·         Conditia de participare: membru ASFOCH

Persoanele interesate sunt rugate sa trimita confirmarea scrisa de participare, pana in data de 9 aprilie a.c.,
·         la nr. de  fax: 0268 – 283 516  sau
·         pe adresa de e-mail: Aceasta adresa e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina.

ASFOCH intentioneaza in viitor organizarea de cursuri de montare cosuri de fum si de la alti producatori.

 
Cosul de fum profesional
Importanţa coşului de fum
Coşul de fum este o componentă importantă a unei instalaţii de încălzire, având rolul de a evacua în siguranţă, deasupra nivelului acoperişului, fumul şi gazele arse nocive, rezultate în urma arderii diferitelor tipuri de combustibili. Printr-un tiraj optim se asigură şi alimentarea corespunzătoare cu aer de ardere a unor surse de căldură cum sunt cazanele atmosferice cu gaz, cazanele cu lemne, şemineele şi sobele de teracotă.
Citeste mai departe...
 
Masa rotunda producatori/importatori de sisteme de cosuri de fum, membrii ASFOCH
Image Masa rotunda cu producatori / importatori de sisteme de cosuri de fum, membrii ASFOCH de vineri 12.03.2010 va avea loc la Hotel Central din Medias, str. Mihai Eminescu nr. 4
 incepand cu orele 13.00
 
CURS DE SOBARI - editia I-a
ImagePrima editie a cursurilor de sobari se va desfasura la Medias, in perioada 12 - 14 martie 2010, in incinta Fabricii de teracota Medias, Str. Stadionului nr. 55.

Numarul locurilor disponibile este limitat la 25.

Cursurile sunt destinate exclusiv hornarilor si sobarilor din structurile membre ASFOCH.

Pentru mai multe detalii, va rugam sa ne contactati la telefon 0745-767313 sau pe e-mail la \n  Aceasta adresa e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina.  .

Descarcati formularul de inscriere

 
Ziua Sobarului in Romania

ImageZiua de 2 februarie, reprezinta Ziua Sobarului in Romania.
Pe aceasta cale tinem sa aducem cele mai calde urari membrilor nostri sobari si nu numai, urandu-le totodata multa putere de munca si acelasi devotament de care au dat dovada si pana acum fata de aceasta meserie nobila, aducatoare de caldura si bunastare in casele oamenilor.