ASRO
ASFOCH
Pagina principala
Documente
Autorizare ASFOCH
Cosari autorizati
Maestri semineisti
Stiri
Cosuri profesionale
Contact

ProHornar.ro
ASFOCH – România – membra ESCHFOE (Federatia Europeana a Maestrilor Cosari)
În perioada 18-22 august s-a desfășurat la Montreux – Elveția Conferința Federației Europene a Maeștrilor Coșari (ESCHFOE), la care au participat 71 reprezentanți din 21 de țări. Deoarece din ESCHFOE face parte și Asociația Națională a Coșarilor din Statele Unite ale Americii, Federația europeană poate fi considerată o federație mondială a coșarilor.

Pe ordinea de zi a Conferinței s-a aflat și admiterea ASFOCH (Asociația hornarilor, constructorilor de coșuri de fum și șeminee) ca membru cu drepturi depline în ESCHFOE. În 2009, cu ocazia Zilelor tehnice ESCHFOE care au avut loc la Muelbach – Germania, delegația României a depus cererea de admitere în ESCHFOE și a fost primită ca membru asociat. Conform statutului ESCHFOE, admiterea unui nou membru (cu drepturi depline) poate fi hotărâtă doar la Conferința ESCHFOE, care se organizează din 2 în 2 ani.
Cu această ocazie, împreună cu România au mai fost admise în Federație: ANFUS – Italia, Serbia și Turcia.

Descarcati stirea in format PDF Dl. Cristian CETĂȚEANU, expert tehnic extrajudiciar – AEXEA, a declarat: “În urma lucrărilor Congresului a rezultat că România are o legislație foarte bine pusă la punct în ceea ce privește curățarea coșurilor de fum, la nivelul țărilor cu tradiție în domeniu, ca: Germania, Italia, Austria, fiind totodată invidiată de multe țări europene. Din păcate, această legislație națională nu este respectată – nu verifică aproape nimeni ducerea ei la îndeplinire. Din acest motiv, pe plan intern, ASFOCH trebuie să continue discuțiile și colaborările pe care le-a început cu IGSU (Inspectoratul General de Stat pentru Situații de Urgență), ISC (Inspecția de Stat în Construcții), ISCIR, ANRE, AIIR (Asociația Inginerilor de Instalații din România), Ministerul Muncii – Inspecția Muncii, INS (Institutul Național de Statistică) pentru aplicarea legislației existente, pentru urmărirea respectării legilor, pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și securitate în muncă ale membrilor breslei coșarilor, pentru îmbunătățirea normativelor în domeniu.”

Luarea de cuvânt a delegației României cu ocazia prezentării situației din țara noastră a fost apreciată unanim de către auditoriu.

Scopul ASFOCH constă, pe lângă recunoașterea drepturilor coșarilor, și în a reduce numărul de  accidente datorate coșurilor de fum necurățate sau neprofesionale, în educarea populației în ceea ce privește necesitatea întreținerii în bună stare a coșurilor de fum, precum și în îmbunătățirea calității mediului. De asemenea, se depun eforturi pentru crearea unui standard ocupațional coerent, în conformitate cu nivelul tehnologic la care s-a ajuns.

Nu trebuie uitat nici faptul că ASFOCH este membru în comisia de specialitate a ASRO (Asociația de Standardizare din România), participând nemijlocit la elaborarea/adoptarea standardelor naționale referitoare la coșurile de fum.

În momentul de față, România poate susține, împreună cu ESCHFOE, drepturile coșarilor și importanța meseriei lor în fața reprezentanților Parlamentului European de la Buxelles.

Zilele tehnice ale ESCHFOE din 2011 se vor desfășura în perioada 17-21 august la Indianapolis, Statele Unite ale Americii.